miercuri, 17 septembrie 2014

Delegaţia Centrului nostru Catehetic la Reuniunea Naţională a Tinerilor Ortodocşi - 3/6 Septembrie 2014







În Duminica Înălţării Sfintei Cruci a avut loc în biserica „Sf. Treime” Huedin II, sub îndrumarea Părintelui Ciprian Taloş, protopopul de Huedin, un moment duhovnicesc emoţionant. Grupul de tineri ai Centrului Catehetic Protopop Aurel Munteanu care participat la Reuniunea Naţională a Tinerilor Ortodocşi de la Baia Mare (3-6 Septembrie a.c.) au împărtăşit credincioşilor experienţele duhovniceşti trăite acolo: ospitalitatea credincioşilor de la Parohia Sf. Andrei (Baia Mare) care i-a găzduit; dimineţile cu Sfinte Liturghii în care şi-au unit cântul cu alţi tineri din ţară; conferinţele, muzeele vizitate, recitalurile muzicale (Paula Seling, Brio Sonores, Marius Ciprian Pop şi alţi artişti) dar mai ales serile de rugăciune şi cântare rostite alături de alţi 3500 de tineri.     
          Totodată a avut loc şi o predare de ştafetă în cadrul Centrului Catehetic: tinerii studenţi şi cei ce păşesc în clasa a douăsprezecea au oferit celor trei reprezentanţi ai claselor gimnaziale însemnele de suflet: Sfânta Cruce, Sfânta Scriptură şi tricoul oficial al Reuniunii Naţionale, ca dar şi responsabilitate de a reprezenta pe mai departe misiunea catehetică a Centrului Protopop Martir Aurel Munteanu, ce păşeşte începând cu această toamnă în al şaselea an de activitate.
          La final au fost invitaţi toţi copii în faţa credincioşilor rostind Rugăciunea Domnească şi salutând pe părinţii şi bunicii lor cu salutul Reuniunii Naţionale „Hristos în mijlocul nostru! - Este şi va fi!”