Locul I -Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului

 

Concurs de creaţie “Copilul în familie”

Costea Carla Patricia Parohia Sfânta Treime Huedin II
Clasa a VIII-a 
Îndrumător: Pr. Prot. Taloş Ciprian
Grup Şcolar Huedin

PROCESUL INIŢIATIC CREŞTIN

        Esenţa fiinţei umane o constituie coordonata harismatică, perceptibilă pe fundamentul testimoniului de credinţă. Actul de receptare a enrgiei harice accesează în chip senzorial imanenţa sufletelor noastre la primirea Sf. Taine a Botezului.
        Primordialitatea acestei Sfinte Taine este furnizată de Dumnezeu Cuvântul: “Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”(In.3, 5). Această secvenţă scripturistică elaborează condiţionalitate absolută şi infailibilă, pe temeiul căreia se realizează integralitatea umană. Constituind călăuza spre una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, concept regăsit în Rugăciunea Botezului: “Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou şi-l zideşte pe dânsul pe temelia apostolilor şi a proorocilor Tăi; şi să nu-l surpi, ci sădeşte-l pe dânsul sădire a adevărului în sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică (…)”, Sfântul Botez sanctifică sufletul şi trupul copilului, raţionament perceptibil metaforiceşte, prin suprimarea păcatului originar, şi, simultan, volatilizează maladia erorii primare, purificând fiinţa pruncului, transfigurată în sanctuarul Sfântului Duh.
  Condiţia „pruncului” promulgă, în chip tangenţial, atitudinea pioasă a creştinului, însă, cu siguranţă, maturitatea fizică şi spirituală concentrează credinţa, iubirea, nădejdea întru valabilităţi convergente. Deşi stadiul maturităţii exprimă în mod comprehensibil şi acurat semantica Sfântului Botez, încă de la primirea acestuia, pruncul capătă armonizare intrafiinţială, zămislindu-se puritatea decorului intrinsec.
       În contextul familial, pătrunderea copilului în atmosfera evlavioasă a Bisericii- expresie a „cerului pe pământ, în care locuieşte şi Se preumblă Dumnezeu Care este in Cer...” (Sf. Gherman, Patriarhul Constantinopolului), atribuie părinţilor, prin naşterea duhovnicească a pruncului, calitatea facturii spirituale, înnobilând fiinţele celor doi într-o convicţiune plenară în pacea sacramentală a lui Hristos.
        Încă din cadrul ritualului de botezare, naşii devin păarinţii spirituali ai copilului, iar misiunea lor iniţială este aceea de a gira pentru credinţa pruncului, în scopul de a iniţia şi de a menţine active şi fertile pietatea, cucernicia şi speranţa membrului Bisericii luptătoare, devenit ulterior. Atât părinţii trupeşti, cât şi cei sufleteşti, posedă menire predicatorială şi interpelatoare, în scopul angrenării fiului pe calea Adevărului şi a Luminii.
        În genere, familia creştină este similitudinea habitatului esenţial al copilului, menit să promoveze orientarea spre sacru în plenitudinea ei existenţială.
Epilogul lucrării prezente este consacrat COPILULUI-darul vieţii-, care prin primirea Sfintei Taine a Botezului este binecuvântat de Hristos “Izvorul Vieţii” şi este iniţiat şi călăuzit în misiunea creştină.

**********

Un gând pentru Hristos

      M-am născut într-o familie de creştini rugători lui Dumnezeu. De mic copil, auzeam vorbindu-se despre Domnul Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Cel trimis de Tatăl Său în lume. Auzeam, dar nu pricepeam prea multe în acele momente.

      Înainte de a se naşte gândul meu către Hristos, au fost rugăciunile învăţate şi rostite de mine la îndemnul părinţilor mei, ca mulţumire pentru tot ceea ce El face bine şi spre folosul meu.

     Adunându-se anii în glstra copilăriei şi îmbogăţindu-mi cunoştiinţele despre învăţătura Lui, precum şi despre minunile binefăcătoare ale Sale asupra celor suferinzi, mi s-a conturat tot mai clar un gând statornic şi curat pentru Mântuitorul meu. Un gând care se naşte, creşte şi ne dezvăluie tot mai mult o iubire profundă, gingaşă pe care I-o purtăm.

     Plămădirea gândului pentru Hristos necesită mult timp şi multă înţelepciune. Câteodată simt că acea construcţie s-a sfârşit, iar de acum pot sta liniştită,  căci Iisus cu siguranţă îmi va deschide vreo portiţă către mântuire. Însă, un izvor al înţelepciunii mi-a şoptit că acel gând nu se va termina niciodată, căci el este acel firicel din mintea noastră ce ne înfrumuseţează viaţa.

     Mersul la biserică, citirea şi rostirea rugăciunilor, iubirea acordată Mântuitorului, toate acestea umplu gândul cu mai multă recunoştiinţă, mai multe idealuri, făcându-l tot mai puternic şi totodată un „slujitor” al sufletului nostru.

     Hristos aşteaptă şi ne îndrumă paşii păcătoşi pe drumul pe care s-ar putea ascunde „cheia” cu care vom intra şi noi în inima Lui ,căci El ne va întâmpina cu multă căldură şi dragoste.

    Gândul cel bun?! -o vioară veche aruncată într-un colţ, cântând lin şi dulce un cântec divin ce ne sporeşte iubirea ,asemănând-o cu o floare de primăvară ce vrea să ajungă sus,sus de tot...

                               “Spre Tine Doamne , să urce neîncetat gândul meu!”

                                                                                                   Maria Bradu 

Cls. a VIII-a C

***

Un gând pentru Hristos

          Iisus Hristios este Domnul şi Dumnezeul nostrum, iar gândul trebuie să ne fie veşnic îndreptat asupra Sa pentru ca El să poată sălajului în mijlocul nostru.

Cuvintele Domnului sunt ,,pâine”, iar noi trebuie să ne astâmpărăm foamea cu ele. Acest lucru nu este suficient deoarece dacă vom striga pe Dumnezeu dar nu vom face fapte vrednice de un creştin adevărat, nu vom putea fi mântuiţi.

Pentru izbăvirea neamului omenesc, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, s-a jertfit pe cruce, a înviat din morţi şi s-a înălţat la ceruri.

Jertfa lui Hristos de pe Golgota este exemplul suprem de dragoste faţă de oameni. Doar gândul că El a murit pentru noi şi ca însuşi corpul Său se chinuia încovoiat sub greutatea păcatelor noastre, trebuie să ne înfioare. Oamenilor din acele vremuri nu le-a păsat însă de durerile Mântuitorului, deşi ei primiseră mângâierea Sa, din contră ei l-au batjocorit şi l-au condamnat la moarte.

Important este ca noi să-L urmăm pe Hristos şi să-L slujim cu toată fiinţă noastră, deoarece El priveşte  spre inima, spre credinţă şi spre faptele noastre. De asemenea este bine să ne adunăm în Casa Domnului, momentul în care noi ne întâlnim cu Iisus Hirstos şi îi spunem toate necazurile, mulţumindu-I pentru toate realizările spre care ne-a condus.

        Pe lângă acestea se cuvine să postim, să fim smeriţi, să ne ajutăm aproapele şi să ne deschidem inimile pentru toate cuvinetele pline de înţelpciune grăite de Domnul şi Mântuitorul nostru.

        

,,Dumnezeu este lumina lumii şi cel ce îi va urma lui nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

Gligan Cristina

cls. a-VIII-a C