luni, 27 februarie 2012

INTERVIU cu preotul despre şcolile absolvite


1. Ce şcoli aţi absolvit?

În anul 1990 Şcoala cu clasele I-VIII, nr 4, Zalău; în anul 1996 Seminarul Teologic Cluj. Anul 2000 a însemnat pentru mine absolvirea Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu, după care au urmat cursurile post universitare „Masterat” (2000-2011), obţinerea titlului de Doctor în Teologie, specialitatea Vechiul Testament.


2. Ce etapă a studiilor dvs. v-a marcat cel mai mult pe plan spiritual şi emoţional?

Fiecare etapă te marchează la timpul potrivit...colegi, profesori, concepte învăţătoreşti, fiecare marchează; dar cred că cel mai mult a amprentat persoana mea Facultatea de Teologie de la Sibiu. A fost pentru mine locul care a revelat multe pentru viitorul meu şi mai ales pentru misiunea preoţească. Tot auzisem că fiecare loc are un „duh” al său...În Facultatea de Teologie de la Sibiu am simţit „duhul” cel bun al istoriei teologiei româneşti – profesori cărturari, mitropoliţi, episcopi şi preoţi care au fost cu adevărat „Lumină a lui Hristos”. Teologia sibiană iradia lumina ortodoxiei în inimile studenţilor...Peste ani reîntâlnind colegi de la Sibiu, numitorul comun al revederi este uimirea exprimată inevitabil: „Cât de mult bine a adus Facultatea de Teologie în noi!”


3. Felicitări! Cunoscându-vă, consider că personalitatea dumneavoastră se pliază perfect pe această profesie. Atunci când aţi decis să urmaţi cursurile Seminarului Teologic Ortodox, moment în care v-aţi iniţiat în menirea de a propovădui doctrina creştină, aţi fost stimulat de o raţiune temeinică sau aţi fost insufleţit de sentimentul religios pur, credinţa creştină fiindu-vă deja revelată?

Acel moment e greu de explicat ...niciodată nu am avut îndoieli că a fost vorba de o taină interioară aleasă doar de Dumnezeu ...eram elev în clasa a IX-a la Liceul Matematică-Fizică Zalău, făceam şi volei de performanţă, şi Dumnezeu a ales pentru mine altă CALE, de o mare responsabilitate, lăsându-mi peste ani şi dragostea pentru sport (pe care o doresc tuturor tinerilor preocupaţi de sănătatea lor...)

4. Pe durata Seminarului şi a studiilor Universitare, ce climat aţi întâmpinat şi care a  fost efectul spiritual, dar şi ce alte repercusiuni propice a manifestat asupra dumneavoastră şederea într-o ambianţă bineplacută lui Dumnezeu şi însuşirea legii Lui?

Climatul din Seminar, cât şi cel din Universitate au fost propice asimilării învăţăturii teologice...profesori cu vocaţie, colegi cu bun respect şi purtare, dornici şi ei să-L urmeze pe Hristos. Preocupările pentru muzică şi cântarea corală mi-au adus multe satisfacţii... vor fi fost şi momente mai grele în pregătirea studiilor noastre, dar nu au marcat negativ ci au fortificat fiinţa noastră tinerească.

5. În cariera dvs. v-aţi consacrat şi educării copiilor şi tinerilor în spirit religios. Ce aţi receptat din partea acestora şi cum percepeţi influenţa manifestată asupra lor?

Am considerat educaţia spirituală a tinerilor o preocupare majoră în misiunea preoţească. Întotdeauna mă întâlnesc cu ei în dorinţa de a-L găsi împreună pe Hristos. Din partea tinerilor receptezi ceea ce oferi, tânărul nu are jumătăţi de măsură... cred că ştiţi foarte bine să evaluaţi misiunea noastră a preoţilor.
Referitor la „influenţa manifestată asupra lor”, eu îmi doresc ca Hristos să-i influenţeze pe fiecare. În ortodoxie preotul nu este un „guru” cu învăţături sau manifestări ale propriei persoane...Îmi doresc ca întreaga lucrare cu tinerii să fie a lui Hristos, Învăţătorul suprem.


6. Ce satisfacţii interioare aţi dobândit de pe urma relaţiei pe care aţi fundamentat-o cu tânăra generaţie?

Tinereţe, bucuria întâlnirilor în spaţiul sacru al bisericii, reconsiderarea generaţiei tinere câteodată stigmatizată pe nedrept, descoperirea unor copii cu adevărat demni de numele de „creştin”
Aş dori să amintesc că am experimentat şi faptul că practicarea religiei de către tânăr nu pot fi puse în cadre tipiconale rigide... de multe ori întâlnirea tânărului cu Hristos surprinde ca modalitate de exprimare.


7. Ce intenţionaţi să întreprindeţi în viitor în legătură cu formarea copiilor şi a tinerilor ca buni creştini?

Să păstrăm spre folosul tuturor seara de cateheză şi rugăciune din cadrul proiectului „Centrul catehetic Protopop Martir Aurel Munteanu”. Să promovăm această întâlnire şi în cadrul tinerilor care nu ştiu sau „nu vor să ştie de ea”. În ce priveşte baza materială pentru cateheză credem că avem toate dotările necesare unei activităţi eficiente.
O atenţie deosebită o acordăm şi participării tinerilor la Sfânta Liturghie de Duminică, dar răspunsul la chemare stă în voinţa fiecăruia. Liturghia se descoperă, se trăieşte, ea nu poate purta titlul „obligaţie”.
Avem în desfăşurare şi trei parteneriate cu instituţii educaţionale, care ne aduc satisfacţii spirituale deosebite: Centrul de plasament „Speranţa”, Grupa pregătitoare de la Grădiniţa Prichindeii Veseli, Clubul Copiilor şi minunaţii, micuţii, talentaţii „folclorişti” din Grupul Vocal „Junii Vlădesei”.
În anul 2011, luna noiembrie, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei am inaugurat o Capelă cu hramul „Sf. Stelian - ocrotitorul copiilor”. Aici tinerii se pot ruga, se pot întâlni în vorbă de taină cu Domnul Hristos şi Maica Domnului.

8. În final, vă rog să adresaţi mesajul dumneavoastră către copiii şi tinerii din şcoli!

Să preţuiţi Şcoala pentru că este instituţia responsabilă, alături de Biserică, de viitorul unei NEAM. Preţuiţi-vă părinţii, profesorii, colegii şi să nu-L uitaţi pe Hristos. Să nu vă fie ruşine de Hristos, face-ţi-i loc şi Lui în cercul vostru de prieteni... Puteţi conta pe mesajul Lui...pe prietenia Lui... pe confidenţialitatea Lui ...pe sprijinul Său deplin! Hristos iubeşte şi ocroteşte pe tineri!
     
               Vă mulţumesc pentru interviul acordat!


Interviu realizat de eleva
Carla Costea Patricia
„Centrul catehetic Protopop Martir Aurel Munteanu” – biserica Huedin II



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu